Băsescu, vizibil emoționat, în timpul declarației despre ce-și dorește în 2014

Băsescu, vizibil emoționat, în timpul declarației despre ce-și dorește în 2014
Președintele Traian Băsescu a fost vizibil emoționat, marți seară, în timpul declarației pe care a făcut-o la intrarea într-un restaurant din Predeal, unde își petrece Revelionul.
Publicat: 01/01/2014, 00:42
Actualizat: 08/06/2014, 09:41

Traian Băsescu a fost așteptat de jurnaliști la intrarea în restaurant, care l-au întrebat pe șeful statului ce își dorește pentru noul an.

În timpul declarației, președintele a fost vizibil emoționat.

„Mi-aș dori ca românii să înțeleagă că prosperitatea nu vine peste noapte”, a spus șeful statului, în timpul declarației, în care a vorbit și despre Guvern, despre redobândirea credibilității României, dar și despre cum și-ar dori să fie viitorul președinte.

El a precizat, de asemenea, că românii trebuie să fie mândri că au trecut probabil cel mai rapid peste criza din 2009-2010.

„Uitați-vă la alte țări cum se chinuie și acum să revină pe piețele internaționale, iar românii nu sunt mândri de cea mai mare performanță a lor ca popor, în ultimii ani, aceea de a trece peste criză cu ușurință, să se afle de trei ani în situație de creștere economică”, a spus Băsescu.

El a făcut aceste declarații la intrarea într-un restaurant din Predeal, unde își petrece Revelionul.

Președintele Traian Băsescu și soția sa au revenit luni la Predeal, unde s-au aflat și de Crăciun.

Președintele și soția sa, Maria Băsescu, sunt cazați la vila de protocol din Predeal, unde au sosit luni după-amiază.

La sosire, șeful statului le-a spus ziariștilor care se aflau acolo: „Ce faceți, ați rămas de la Crăciun aici?”.

Familia Băsescu s-a aflat și de Crăciun la Predeal.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de șef al statului obișnuia să fie în Piața Universității.

În primul mandat de președinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulți ani la rând în Piața Universității în noaptea de Revelion.

Președintele Băsescu a sărbătorit în Piața Universității inclusiv intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007.

Un an mai târziu, președintele a numărat împreună cu mulțimea adunată în Piața Constituției timpul rămas până la intrarea în anul 2008.

Traian Băsescu s-a aflat în Piața Sfatului din Brașov la trecerea în anul 2009. „Vă asigur că instituțiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine”, le-a spus Băsescu atunci celor prezenți în Piața Sfatului din Brașov.

La trecerea în 2010, președintele a transmis mesajul de Anul Nou din stațiunea Sinaia, cu puțin timp înainte de miezul nopții.

Un an mai târziu, Traian Băsescu s-a aflat la Predeal în ultimele zile din decembrie. El nu a mai fost în mulțime în noaptea de revelion. Pe 1 ianuarie 2011, el declara, la Predeal, că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar și că a refuzat să facă acest lucru „dintre steaguri”, după modelul Ceaușescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Întrebat de jurnaliști de ce nu a mai participat la o manifestare publică de Revelion, președintele a spus că pentru a putea merge într-o piață „trebuie să te invite un primar”.

„Și anul trecut, dacă vă aduceți aminte, am renunțat să fiu într-o piață. Chiar era imediat după alegeri, am fost într-un restaurant, am ieșit pe trotuar, am spus La mulți ani. Trebuie să vă spun un lucru: ca să te duci într-o piață, trebuie să te invite un primar. De când la București nu mai este primar PDL, n-am mai primit vreo invitație. Am mai încercat prin țară, la Brașov într-un an, dar dacă nu te invită un primar, unde să te duci peste programul omului?”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele și soția sa au petrecut și următorul revelion la Predeal, într-un restaurant. În ultima zi a anului 2011, președintele a adresat concetățenilor săi un mesaj oficial în care a apreciat că „românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort național”, au depășit împreună dificultățile acelui an.

Familia Băsescu a petrecut Revelionul 2013 în stațiunea Covasna, unde s-au aflat și Gheorghe Falcă și Elena Udrea. De altfel, Elena Udrea petrece de obicei revelionul alături de președintele Băsescu și familia sa.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?